Acasă
Joburi Începe-ți cariera
Despre noi Tot ce trebuie să știi
Blog Știri și povești
Contact Să păstrăm legătura

Design and development by High Contrast

20 Challenges & 21 Stories cu Hella Gabora

În 2020 s-au construit 61 kilometri de autostradă în România, iar eu cred că am parcurs distanța aceasta de mai mult de zece ori. Desigur, asemenea celorlalți pasionați de călătorii, nu i-am făcut fizic, ci mai mult dintr-un punct de vedere al dezvoltării personale și profesionale.

Cum zice și piesa „Life is a highway” a lui Tom Cochrane: „life’s like a road that you travel on/ when there’s one day here and the next day gone” – înțelegând din asta că, în viață, într-o zi te afli într-un loc anume, iar în următoarea într-un altul.

Cred că uneori ne-am simțit ca și cum am fi depășit orice limită de viteză pe un drum cu foarte multe gropi, însă, în definitiv, nu drumul este cel care contează, ci experiența în sine și poveștile care rămân în urmă.

Așadar, am să vă împărtășesc lucruri pe care le-am adunat în această perioadă, fiind un an din care am acumulat foarte multă experiență.

1. Capitolul unu: Schimbarea este singura constantă

La începutul anului am ținut un seminar în Polonia, la Majorel Polska. La momentul acela, călătoriile în scop profesional erau absolut normale, iar a te găsi în situații noi, era ceva comun. Nimic nu m-ar fi putut pregăti, însă, pentru ce avea să se întâmple doar câteva săptămâni mai târziu.

Chiar după ce m-am întors din Polonia mi s-a oferit un post în cadrul companiei noastre pe un proiect nou. Funcția era aceeași, Operations Manager, însă echipa și clientul diferite. Deși descrierea jobului nu se schimbase cu nimic, toate celelalte aspecte erau altele.

Știți sentimentul acela de entuziasm când începi un nou proiect? E un entuziasm bun, dar de fiecare dată vine la pachet cu provocări noi, combinate cu o frică de necunoscut și nesiguranță.

În primele săptămâni pe noul proiect totul se schimbase: colegi, task-uri, rapoarte și interacțiuni cu clienții – toate diferite. Și totuși le-am îmbrățișat cu brațele deschise, dezvoltând 100 de planuri și chiar mai multe de rezervă pentru a fi sigură că până și ultimul detaliu este pus la punct.

Odată ce am ajuns să înțeleg bine noile responsabilități, am început să încropesc strategii despre cum îmi voi pune ideile în practică, cum voi lucra cu noua mea echipă și cum vom atinge succesul.

Dar ghiciți ce?! Planurile mele au fost date peste cap chiar în momentul în care am început să mă obișnuiesc cu toate schimbările menționate. Așa am realizat rapid că schimbarea reprezintă singura marcă constantă în această industrie și în viață, în general.

2. Capitolul al doilea: Haosul este o scară

2020 ne-a învățat, de asemenea, că nu e imposibilă supraviețuirea atunci când simți că situațiile în care ești aruncat sunt alarmante şi stresante.

Continuându-mi povestea de mai sus, mi-am cunoscut în sfârșit echipa, am început sa lucrez cu membrii săi şi am înțeles mai bine cu ce se ocupaseră ei până atunci. În tot acest timp, călătoream între două orașe şi echipe, din Cluj şi Sibiu, încercând să înțeleg tot mecanismul.

Imediat ce am simțit că există un vibe bun între noi, că fundația încrederii a fost pusă, a trebuit sa ne facem bagajele şi să mutăm întregul departament în mediul de lucru de acasă.

Ajunsă în noul meu birou (fără timp să-l decorez, sau măcar să îmi găsesc poziția confortabilă în scaun), am realizat că trebuie să găsesc noi oportunități în această dezordine, să le remarc imediat cum apar.

Nu există ieșire din haos, trebuie să îl escaladezi, având doar grijă să nu cazi – te asiguri că identifici repede noile oportunități şi acționezi rapid. Să faci asta este una, dar cum găsești timp pentru a construi încrederea şi a dezvolta munca în echipă atunci când eşti constant pe modul haos?!

3. Capitolul al treilea: Învață să fii singur, dar împreună

Pe tot parcursul acestei schimbări, cea mai mare grijă era că nu mă voi putea adapta la dinamica echipei pentru că încă nu petrecusem suficient timp împreună. Dar vremurile grele ne arată adevărul despre planurile noastre, cât şi despre oamenii din jur, iar adevărul pe care l-am observat în echipa mea m-a surprins plăcut, pentru că noi ne-am ajutat unii pe alții să trecem peste această perioadă.

În birouri există, de obicei, un geam de sticlă care separă conducerea de echipă (deși ușa mea este mereu deschisă); acesta a dispărut în online şi a devenit rapid noua normalitate.

Am început să avem întâlniri în fiecare dimineață, să facem follow-up-uri zilnice şi săptămânale, am planificat mai multe sesiuni de 1 la 1 şi am schimbat mii de mesaje pe zi (multe dintre ele fiind gif-uri, trebuie să recunosc).

Am învățat să ne apropiem mai mult, chiar dacă nu am putut face asta fizic, la o cafea de exemplu. Am avut mai multe discuții oneste şi deschise, am discutat despre ce le-ar fi necesar pentru a-şi face munca mai bine, ce trebuie adaptat şi ce înseamnă situația asta pentru noi toți.

Am început să remarcăm până şi cele mai mici lucruri unii la alții, de la tunsoarea cuiva şi până la animalele de companie ale unora şi ce aleg alții să mănânce la micul dejun – lucruri mărunte într-adevăr, dar care duc la conversații faine şi care, în cele din urmă, alungă din stres şi singurătate din când în când.

Proiectul nostru a crescut semnificativ în această pandemie. Uram bun venit noilor colegi aproape în fiecare lună, promovam mulți alți oameni și asta m-a făcut să realizez că niciodată nu ar trebui să subestimăm puterea lucrului în echipă.

4. Capitolul al patrulea: Nu toți eroii poartă pelerine

Am crezut că vom lucra de acasă pentru două, maximum trei luni. Apoi s-au mai adăugat alte două-trei luni, a venit şi vara, iar după ce am mai clipit de câteva ori, Crăciunul bătea la ușă și noi lucram tot de acasă.

Pe parcursul acestei perioade am fost nevoiți cu toții să facem schimbări. A fost nevoie nu doar să ținem afacerea în viață, ci și s-o facem să înflorească. Am încercat astfel să ne bucurăm de perioadele bune, dar și să rezolvăm cu brio greutățile și conversațiile dificile pe care le-am avut în decursul timpului.

Prietenii și familia mă tot întrebau cum reușim să le facem pe toate, care e pulsul situației, cine conduce toată treaba? Răspunsul meu era mereu același: toți, fiecare dintre noi.

Covid-19 nu a fost răufăcătorul și în această poveste nu există un singur erou care a rezolvat toate lucrurile în fiecare proiect – există o comunitate, #OneTeam, #OneMajorel: de la agenți la manageri, uneori chiar și la clienți, de la HR până la administrație, toți ne-am făcut partea în scrierea poveștii lui 2020, pentru fiecare dintre proiecte.

Cu bune și rele, cu încurcături de-a lungul drumului, a fost o poveste nemaipomenită: ne-am reinventat în toate modurile posibile și am făcut-o asigurându-ne că valorile de bază ne rămân intacte. Și nu există nicio poveste mai frumoasă decât aceasta!