Anul trecut a fost intens. Cam din toate unghiurile din care mă uit la el. În plan personal și profesional nemaiștiutul și nemaiîntâlnitul și-au dat “blind date” și au apărut amândoi mai ferchezuiți ca niciodată iar “mica” lor cină a durat un an.

Daca stau să mă gândesc la provocările pe care le-a adus 2020 îmi aduc aminte un anumit moment în Mai, în care nu mai știu dacă era zi sau noapte, week-end sau în timpul săptămânii. Știu doar că eram atât de obosită, în fața laptopului, cu copila plângând care voia să mă dau “gios de pe caun”. În momentul ăla mă gândeam că ”dacă supraviețuiesc săptămâna asta, probabil o să trăiesc până la 100 de ani și mă pensionez în Florida”
La sfarsitul lui Martie abia începuse marele lockdown și mă suna șeful și șefa șefului că e musai să facem nemaifăcutul. Să dăm drumul la o nouă linie de business, cu peste 120 de oameni în nici mai mult, nici mai puțin de 5 zile, cu mențiunea: “Azi la 2 ai primul call, nu putem să dăm greș, avem peste 100 de job-uri care depind de noi”. Îmi imaginez că așa este să adormi într-o noapte primăvăratică în Veneția într-o camera la Danieli, și să te trezești în Noiembrie în locuințele lacustre .
A fost o cursa contra timp, contra set-up (eram toti incuiați în casă), contra la tot ce știam și văzusem, cum oameni minunați și-au dat mâna să facem împreună lucruri minunate. Imi amintesc teama pe care o simțeam zilnic, dar mai viu în minte am ajutorul și susținerea pe care am am primit-o în acea perioadă. Cred că relativitatea timpului nu a fost niciodată mai relativă ca în anul care a trecut.
2020 m-a învățat să apreciez și mai mult că am un job, un job care deși pe alocuri a fost un fel de misiunea lui Sisif, mi-a oferit până la urmă satisfacția unor realizări de-a dreptul extraordinare. Între timp și cu trecerea lunilor, echipa aceea a crescut la peste 200 de oameni puternici și faini.
O echipă grozavă care prin natura ei face lumea asta un pic mai curata și un pic mai bună. Nu suntem perfecti și nici nu ne dorim asta, pentru că știu sigur că “From imperfection comes beauty”.

Post 2020 știu sigur că “impossible is nothing” atunci când ai alături oameni care deși au problemele lor si muntele lor greu de trecut, iși fac timp să iți spună o vorba bună, și să te ajute cu ceva nesperat chiar dacă “nu le iese nimic din asta” .
Cred că în plan personal, ai mei – cei doi – m-au încărcat în permanență cu energie bună. Când aveam bateria pe minus 100, îmbrățisările lor și cafeaua de dimineață, așezată cu grijă lângă laptop, plânsul pe un umar care a fost mereu acolo, desenele Elenei în care arăt ca o regină Elsa durdulie de pandemie, toate acestea m-au ținut pe linia de plutire.
Deși “restricție” a fost cuvântul anului, cumva urâtul ăsta a venit la pachet cu “familie” “împreună” “ajutor”, “umanitate”, “bunătate”, “ambiție”, “rezistență” și “creativitate”.

Dacă aș crede în noroc, aș spune că sunt cea mai norocoasă, dar cum nu cred că anul ăsta a avut vreo legătură cu norocul, spun, în mod repetat, că sunt un om binecuvântat. Să ies din 2020 cu satisfacția unor job-uri salvate și a unei echipe fantastice, cu prietenia și parteneriatul unor oameni extraordinari, lucrând pentru o companie stabilă care mi-a creat contextul unui job sigur și cu familia sănătoasă, unită și întreagă – este o binecuvântare. Dacă îmi doresc ceva pentru 2021 este să pot imbrățișa pe toată lumea. Cu restul ne descurcăm noi.
